Amintiri

                              

               La tara pe langa celelalte oratanii din curte, familia crestea si porumbei. Columbofilul sef era bunelul o persoana simpla dar inimoasa la fel ca si porumbeii.  La el am vazut un lucru destul de interesant pe care eu nu-l practic. Intra in pod (caci acolo-si aveau salasul) si tragea o privire asupra lor, apoi dupa un „aha” trecea la „fapte”. Prindea unu, doi, trei…x  porumbei maturi si-i sacrifica. Porumbeii erau  sacrificati ori de cate ori avea pofta de o ciulama sau cand cineva „de departe” ii calca pragul si dorea sa impresioneze prin bucate alese, daca unii mancau fructe de mare, el vroia sa ii ospateze cu „fructe de pod”. Ce era interesant la el, ca intotdeauna intre cei pe care-i sacrifica erau jumatate femele si jumatate masculi si nu din perechi. La un moment dat l-am intrebat de ce-i „taie” daca sunt din perechi diferite. Raspunsul dat de el a fost unul care aproape toti maturii il dau unui copil : „lasa ca o sa cresti si o sa intelegi”. Am inteles in sfarsit. Uraaa! Oare am crescut?
            In relatii la un moment dat apare monotonia, plictiseala si unii „n-o mai pun de oua”, asa ca el le facea prin aceasta un „serviciu”, le facea viata sexuala foarte activa. In cateva saptamani cuiburile porumbeilor erau cu pui , cu cate doi si nu cu unul cum se intampla acum la mine!
             Am avut un moment in viata cand jderul mi-a ucis toti porumbeii. Lacrimi, amar si jale fusese in familie. Am decis cu totii ca fara porumbei pe casa sa nu ramanem si „hai la atac” sa facem rost de altii. Zis si facut. La drum, pe drum, la prieteni, cunoscuti si alti „conţărani” am batut la poarta stiind caci si ei cresc porumbei. Drum lung, mult a trecut (aproximativ DOI ANI) pana cand cineva totusi din familie mi-a adus 2 porumbei (multumesc Adina!!!). Iar de aici am inceput sa-i inmultesc. Vreau sa specific caci si acesti porumbei erau din aceia simpli. Dar calul de dar nu se cauta la dinti. Am mai fost pe la alti „samariteni” care pentru o pereche de porumbei tot simpli le cereau parintilor sa mearga o zi la prasit. Innebunise si lupul din reclama innebunise si acesti oameni. Ma intreb si acum daca ei cereau atat pentru asemenea porumbei atunci pentru o pereche de rasa… how much? (You speak English?)
            Cu greu sa stii c-am renuntat la acei porumbei pentru a le face loc acestora pe care-i cresc acum. Si acum imi mai amintesc de „FOŞ-FOŞ” sau de „BIŢU” doi masculi pe care mi-as dori si acum sa-i am. Primul FOS-FOS l-am botezat asa caci de batran ce era nici nu vedea iar cand zbura se auzea un falfait de aripi in urma lui de credeai ca zboara 100. Celalalt Bitu era atat de „prost” caci daca-i puneai 2 oua in cuib le clocea si crestea puii singur. Mai rar asa porumbel.
               Sunt multe lucruri importante pe care le-am invatat de la bunelul meu dar dragostea si pasiunea fata de porumbei e una dintre ele. Porumbeii mei fac parte din familia mea! Bunelul in schimb este de mult sus acolo la Doamne-Doamne si cred ca e un inger sau poate un porumbel pe care-l iubesc din voliera mea.
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s